ALEGE SA FII TU

Scris de andreea in CALATORIA ALTAR-DIVORT 28 Feb, 2010 | 9 raspunsuri

Vrei sa divortezi de el dar, copiii vostrii il iubesc prea tare?

El e cel langa care ai putea sa te refaci in urma divortului dar, surpriza!!!, copiii tai nu-l plac?

Il iubesti dar, crezi ca nu va fi un tata bun pentru copiii tai care sunt numai ai tai?

Ai vrea sa pleci cat mai departe si ai vrea sa faci o gramada de nebunii dar, ai un copil, sau mai multi, si simti ca asta te impiedica sa ai o viata “normala” sau ca cea a prietenelor tale care inca nu sunt mame?

Ce aleg intre iubirea unui barbat si copii? Oare le pot impaca pe amandoua? Renunt la fericirea mea pentru ei?

Daca ai raspuns cu “da” la cel putin una din aceste intrebari, acest articol vine sa te ajute foarte mult.

Iti vorbesc din prisma unei mame, actual o mama singura, divortata, care are custodia fiului ei. O mama care a avut la un momentdat un sot, copilul a avut candva un tata prezent in viata lui, un tata pe care il iubea si inca il mai iubeste foarte mult doar ca, mami cu tati, nu se mai iubeau chiar asa mult ca atunci cand au ales ca mami sa fie in constelatia maternitatii. Copilul meu isi iubeste foarte mult tatal dar, eu nu-l mai iubesc pe tatal lui. Ce fac eu acum? Incerc sa-mi gasesc fericirea, linistea si implinirea langa altcineva.

Ma simteam, in propria casnicie, ca intr-o cusca, o cusca plina de stres, de lacrimi, de suferinta, de neimplinire… Era un calvar fiecare noapte in care trebuia sa dorm in pat langa…sa-i spunem…”el”… Nu mai puteam suporta nici macar prezenta lui. Nu trebuia sa spuna nimic. Faptul ca exista, pentru mine era suficient de dureros si, atunci cand nu mai suportam durerea, ma hotaram: divortez! Aceasta hotarare dura pana cand imi vedeam copilul fericit la el in brate, strigandu-l “tati” si sclipindu-i ochii de bucurie atunci cand i se impregna chipul lui pe retina. Din acel moment, in care vedeam dragostea copilului, toata constructia mea se ruina, o luam de la zero, pana cand am ajuns sa o iau in fiecare zi de la zero, sa ma afund tot mai tare in aceasta mocirla de care nu aveam curajul sa ma spal. Eram mereu agitata, trista, cu nervii la pamant. Stii ce a rezultat de aici? Un copil agitat, inconjurat de tipetele parintilor, un copil care la un an si cateva luni isi exersa cele cateva cuvinte pe care le invata-se astfel:

Mami, de ce tipa tati la tine?

Mami, de ce esti suparata?

Mami, de ce ai apa la ochi?

Mami, de ce nu-l pupi si pe tati?

Un copil care inca nu are doi ani si pune asemenea intrebari nu poate fi un copil fericit. Am constientizat ca atata timp cat eu nu sunt fericita, nici copilul meu nu poate fi. Nu se putea dezvolta armonios la umbra dezastrului in care se afla viata mea.

Si… am decis si am urmat calea divortului, o cale aproape la fel de grea ca si agonia in care ne-am aflat inainte de divort, urmata de alta serie de intrebari, copilul avand deja doi ani:

Mami, tati de ce nu mai doarme cu noi?

Mami, de ce nu-l mai vad pe tati in fiecare zi? Nu vrea sa ma vada?

Copiii se simt foarte usor vinovati. Cred ca suferintele lor au o cauza ce tine strict de ei.

Nu mi-a fost usor sa-I dau explicatii unui copil de doi ani, care acum are trei, despre divort, custodie, program de vizita, dar, datorita linistii ce s-a asternut in viata mea odata cu pronuntarea divortului, am reusit sa raspund la toate intrebarile, sa-i inlatur toate dilemele si, acum, copilul meu doarme linistit noaptea, nu mai este agitat, nu mai bate copiii de la gradinita, e vesel… De ce? Pentru ca mami e si ea, daca nu fericita pe deplin, macar multumita si linistita.

Atata timp cat tu nu poti face  ceva pentru a crea o atmosfera calda si iubitoare, dar in acelasi timp autentica, in jurul copiilor tai, ei nu se pot dezvolta armonios. Le tulburi ritmul de crestere, le dai peste cap tot sistemul, incep sa functioneze haotic. Simt falsitatea, ipocrizia, ei pot intelege mai multe decat crezi tu.

Daca tu stai cu tatal lor doar pentru a avea ei un tata, ei stiu asta de dinainte sa o admiti tu.

Daca tu renunti la fericire pentru ei, ei stiu si se simt vinovati pentru starile tale nervoase, depresive…

Daca tu nu faci anumite lucruri pentru ca asa consideri tu, ca o mama trebuie sa devina abstinenta in anumite domenii, copilul tau va simtii rezultatul, adica frustrata din tine, si poate chiar se va simti vinovat. La un momentdat se va gandii ca tu nu poti fi fericita din cauza ca il ai pe el in responsabilitate si poate va cauta sa-ti rezolve aceasta problema, pentru ca te iubeste, facandu-si singur rau. Se poate gandi sa te scape de povara. Defapt, tu nu poti fii fericita pentru ca doar tu singura nu-ti dai voie!!! Statutul de mama nu-l anuleaza pe cel de femeie!!!

Tu, ca mama, esti stalpul lor de rezistenta!!! Daca tu, ca si structura de baza a vietii lor, te clatini, cum pot fii ei?

Fii o mama prezenta, iubitoare si calda, dar nu una ipocrita. Dragostea unei mame este o sursa de binefacere pentru copilul/copiii ei, este asemenea unei licori magice care ii dopeaza pe copii pe viata.

Fii ca o veioza: ai grija, supravegheaza, fii in alerta, gandeste, ofera lumina atunci cand e prea intuneric. Cum ai putea tu fii ca o veioza daca la tine e intuneric??? Cu ce sa-i luminezi viata micutului/micutilor daca in viata ta nu e lumina??? Imi pare rau ca-ti spun, dar e cam dificil… Atunci cand unica ta sursa de lumina sunt copiii, cu ce mai luminezi tu cand si la ei e intuneric? Trebuie sa ai propriul generator si prin asta nu te indrum neaparat spre un barbat. Acest generator poate fii o viata sociala satisfacatoare, o cariera de succes pe care ti-ai dorit-o. Iti poti gasi fericirea in multe dar, la un momentdat, o sa ai nevoie si de un barbat. Suntem oameni, fiecare il avem pe anima si pe animus in noi si tindem sa ne reintregim. Va veni vremea cand animus al tau psihologic va dorii un corespondent in carne si oase. Daca barbatul de acum nu-ti satisface dorintele de mama, te inteleg… o sa renunti la el dar asta nu inseamna ca toti vor fi asa. Il vei gasi si pe cel care este un tata bun. Probabil ca inca nu ai fost pregatita pentru aparitia lui.

Mamele sunt si raman fundamentale pentru dezvoltarea fericita a copiilor lor! Si, dupa zicala “aschia nu sare departe de trunchi”, o mama nefericita, nu poate aduce la maturitate un copil fericit; o mama sacrificata, rezulta un copil sacrificat.

Nu spun sa nu te sacrifici pentru copilul tau. Sacrificiul e, poate, cel mai persistent sentiment si in acelasi timp nobil, al unei mame. Nu du la extrema acest sacrificiu. Invata ca, pentru a-ti face copilul fericit, trebuie sa fii tu fericita in primul rand. Nu-i poti invata pe altii ceva despre care tu nu ai habar. Nu-l poti invata pe copil cum e sa aibe o viata fericita cand tu nu ai avut una.

E adevarat, inainte de toate, esti mama. Dar, nu-ti poti creste copilul la umbra frustrarilor tale. Faptul ca intre iubirea unui barbat si copiii tai, ii alegi pe ei, mie nu mi se pare un rationament corect. In primul rand, nu stiu de ce trebuie sa alegi? Ce te face sa crezi ca nu se poate cu amandoua, in afara cazului in care barbatul respectiv nu reprezinta un pericol pentru ei? Probabil te-ai pus singura in situatia de a face aceasta alegere prin faptul ca ai facut o alegere gresita inainte de aceasta: ai ales barbatul nepotrivit, cel care nu-ti ajunge decat ca si femeie, nemultumindu-te ca mama. Stii de la inceput langa cine stai. Nu trebuie sa ajungi sa-l iubesti pentru a vedea ca nu-ti satisface nevoile.

Daca esti mama unui baiat, e cu atat mai greu sa-i aduci un tata vitreg. Abia a reusit sa te imparta cu tatal lui… Oedipul lui creste la cote maxime cand vede un alt barbat care ar putea dormi cu mama, ar putea sa se bucure de unele atingeri din partea mamei, aceasta sa fie frumoasa pentru el…in concluzie, acest barbat invadeaza un spatiu care pana acum a apartinut doar baiatului tau. E si normal ca el sa nu-l primeasca cu bratele deschise dar, printr-o sesiune de comunicare detaliata, sincera si cu foarte multe explicatii, o sa-l faci sa inteleaga ca mami nu e doar mami ci, din cand in cand are nevoie sa mai fie si femeie, ceea ce nu inseamna ca de acum nu va mai fi mami.

Cea mai buna educatie, ramane exemplul!!!

Fii foarte atenta la ce exemple le dai copiilor tai. Gandeste-te la ce nu ai vrea sa dezvolti la ei si incearca sa eviti, sa faci chiar tu acele lucruri. Ei au bilete in loja si invata cate ceva din acest spectacol care este viata ta.

Mediul social ne ajuta in dezvoltare dar, cel mai mult, ne influenteaza mediul familial si, tu faci parte din mediul familial al copiilor tai!

Va fi intotdeuna mai important sa ai incredere in tine, sa crezi in tine si  sa te accepti asa cum esti. Atat timp cat ai incredere in tine, ai incredere si in alegerile tale. Daca alegerile tale sunt bune pentru tine, inseamna ca sunt bune si pentru copiii tai, ceea ce inseamna ca tu nu mai trebuie sa te sacrifici.

Incearca sa gasesti un echilibru intre nevoile tale si cele ale copiilor tai. Nu crea discrepante prea mari pentru a nu fi necesar ca cineva sa fie sacrificat si sa se trezeasca frustrat.

Te invit sa mi te alaturi…

Andreea Velescu