AM O RELATIE NOUA DAR MA DEPASESTE

Scris de andreea in ANIMA CAUTANDU-L PE ANIMUS 17 Apr, 2010 | 30 raspunsuri

Inceputurile ne par, pe cat de frumoase, pe atat de dificile. Parca ne da stangul in dreptul, parca suntem dislexici si corpul nu ne mai asculta.

Stam si ne fastacim de parca am fi niste copii retardati! Nu mai stim cum sa actionam si ne comportam de parca ar fi prima intalnire din viata noastra cu o persoana de sex diferit.

Daca esti abia iesit dintr-o relatie, e cu atat mai greu. Nu face lucrurile cum le facea celalalt, nu raspunde ca si celalalt, nu actioneaza ca si celalalt. Ce e cu acest om complet nou si necunoscut???

Te sperie necunoscutul lui. Nu stii cum va actiona, ce-ti va spune, daca o sa-ti placa sau nu ce o sa primesti…

Off!!! Cat e de greu!!! Nu mai stii nimic!!!

Am avut atatea relatii si acum ma comport de parca as fi handicapata.

Nu gasesc subiecte de discutie.

Ma sperie ce o sa descopar.

Da! Da! Da!

Defapt, aici e problema! Ne sperie necunoscutul, nesiguranta proprie sau chiar aceasta frica de implicare si de suferinta ne poate alimenta nebunia la un momentdat.

Intram in relatii noi si suntem atat de incantati ca in sfarsit am gasit pe cineva…. Dar ce repede ni se spulbera tot acest entuziasm… cand dam  piept cu toate fricile noastre ne dispare si pasiunea pentru celalalt.

Oare fac bine?

Oare ma place?

Oare vrea mai mult decat sex?

Oare o sa avem o relatie sau e o simpla distractie?

Te macina toate aceste incertitudini si simti ca nu poti merge mai departe cu ele. Ai incepe un interogatoriu in toata regula daca nu ti-ar fi teama de penibil si de faptul ca-l fugaresti pe celalalt. Si asta iti intensifica tortura pentru ca stai singur, in vizuina ta si repeti aceste intrebari oferindu-ti de fiecare data alte raspunsuri, simple presupuneri de-a le tale, ipoteze asupra gandurilor celuilalt. Nu stii ce se petrece in mintea lui dar ce frumos ar fi sa poti inventa o masina de citit ganduri sau sa beneficieze tehnologia avansata déjà de una si sa ai suportul financiar necesar pentru a ti-o putea procura. Numai ca asa ceva nu exista si nu-ti ramane decat sa te aventurezi in larg.

Stam pe mal si tot privim la cat e de frumos oceanul dar ne e frica ca e apa prea adanca, prea rece, ca vom obosi de atata inot si ne vom ineca, ca barcile cu care am putea naviga nu sunt destul de sigure chiar daca sunt frumos impodobite… si ramanem ancorati in acest mal, ajungand inconjurati de maluri doar de teama de a strabate necunoscutul.

E trist???

Da. Este. Si asta e ceea ce faci!

De teama esecului, de teama abandonului, de teama necunoscutului, de teama durerii emotionale, de toate aceste temeri preferam sa ramanem ancorati in rutina noastra.

Care rutina?

Aia in care ne aflam atunci cand avem o relatie nesatisfacatoare, dar sigura. Adica stiu cu siguranta ca maine dimineata ma voi trezi si cealalta jumatate de pat nu va fi goala, iar seara cand voi ajunge acasa nu voi auzi sunetul atat de poluant fonic al singuratatii.

Aia in care suntem dupa un esec sentimental si ne e frica de implicare pentru ca…istoria se repeta. Asa ne-au indoctrinat inaintasii nostri. Stai in rutina singuratatii, ai invatat sa supravietuiesti in ea si ti-e teama ca viata in doi iti va aduce prejudicii cu care comoditatea ta nu se simte in stare sa se confrunte.

Toate aceste lucruri te impiedica sa aspiri la fericire. De ce?

Crezi in reincarnare? Ai certitudinea unei vieti vesnice?

Ce e sigur, e ca ai o viata, pe cea de acum si nu vad de ce te limitezi si de ce nu accezi la fericire suprema, la implinire???

Te-ai nascut liber. Liber sa doresti, sa simti, sa actionezi, sa traiesti dupa propriile reguli si aceasta lume in care confortul se pare ca ocupa un loc tot mai important ne limiteaza posibilitatile de atingere a supremului, a euforiei.

Cum ai ajuns la concluzia ca dupa o relatie esuata, sau in cadrul unei relatii care dureaza de prea mult timp si a devenit complet nesatisfacatoare, sau dupa o anumita varsta, tu nu mai ai dreptul la o noua relatie, la un nou inceput?

Ai atatea drepturi… trebuie doar sa ti le revendici!

Sa intri intr-o relatie complet increzator nu e chiar cel mai usor lucru pe care poti sa-l faci dar nici cel mai dificil. De ce sa nu intri cu incredere deplina intr-o relatie? Ce te determina sa nu acorzi credit unui om care inca nu ti-a demonstrat contrariul? Pleci cu pozitivism si-l lasi deoparte daca omul cu care creezi o conexiune se arata nedemn de incredere dar nu pleci niciodata lipsit de credit, cu pesimismul pe post de steag.

De ce nu ai incredere in celalalt? Pentru ca nu ai incredere in capacitatile tale de a-l cuceri, de a-i fi pe plac. Cladeste mai intai la increderea in sine si apoi cauta hibele la cea in ceilalti.

De ce pleci plin de temeri, de frici si de intrebari intr-o noua relatie? Pentru ca, din nou, nu ai incredere in propriile capacitati si-l investesti pe celalalt cu prea multa putere.

O sa sufar…

Nu nu!!!! Nu o sa suferi. Tu esti sclavul celuilalt? De celalalt depinde fericirea sau suferinta ta? Celalalt are dreptul sa faca ceea ce doreste iar tu ai dreptul sa te infurii sau sa privesti lucrurile ca un simplu spectator. Am mai spus-o si in alt articol: ceilalti nu au putere asupra noastra! Noi ii investim cu putere! Asa cum investesti un om cu putere, tot asa poti sa i-o si iei aunci cand abuzeaza de ea. Totul e sa nu pierzi controlul si sa fii mereu constient de ceea ce traiesti. Sa stii ce ti se intampla in fiecare moment si sa stii daca ceea ce se intampla e in beneficial sau in detrimentul tau. Fa diferenta intre bun si rau la nivel subiectiv, individual si nu accepta sa te lasi acaparat de partea rea. Asta nu inseamna sa refulezi ci doar sa nu te transformi in actorul principal al propriei drame.

Pornim cu capul sus si increzatori in propriile forte pe orice drum nou care ne apare in fata si nu fugim ca doar ne-am vindecat de lasitate. Sau???

Nu poti trai la intensitati spectaculoase daca stai acolo in carapacea aia inchisa ermetic, protejandu-te mereu de factorii externi.

Relatiile noi ne depasesc pentru ca gandim mai mult decat traim.

Ce simte?

La ce se gandeste?

Maine o sa mai fim impreuna?

Dar peste o luna?

Ii place ce-I fac, ce-i zic, cum ma comport?

Esti atat de preocupat de ce e in mintea celuilalt, de evenimentele trecute si viitore pe care le petreceti impreuna incat ratezi prezentul. Nu mai ai timp sa traiesti ceea ce tocmai ti se intampla pentru ca stai sa te gandesti la absolut orice.

Oamenii, unii dintre ei, au renuntat chiar si sa mai inchida ochii in timp ce se saruta pentru ca nici atunci nu se pot preda momentului ci stau si se gandesc la cum e, la ce o sa se intample mai departe, la ce e in mintea celuilalt si uita sa simta acel sarut care ne poate oferi atata bucurie, euforie si extaz. Stau si gandesc la sarut in loc sa simta si sa traiasca acel schimb minunat de emotii.

Oamenii se revolta impotriva trairilor lor hipercerebrale si li se pare ca aceste emotii ii fac mai slabi, oarecum ii denigreaza. Vor sa fie mai mult rationali decat orice altceva si nu mai au parte de spiritualitate ci doar de o lume obiectuala care devine, treptat, nesatisfacatoare pentru ca lume obiectuala e limitata si nu poti patrunde la infinit in ea. Nu e un izvor nesecat de resurse ca si spirirualitatea pe care, se pare, nu se mai pune accent.

Increderea in voi e undeva la pamant si tocmai de aceea preferati sa stati ascunsi sub masti ca relatiile stabile dar nesatisfacatoare sau singuratatea binevoitoare, dar atat de apasatoare dupa o perioada indelungata de timp.

La un momentdat, in fuga mea isterica de contact cu barbatii, am primit o replica pe care voi, fricosilor, ar trebui sa o primiti cu totii:

“Cauta-ma cand te simti in siguranta dorindu-ma…”

Te invit sa mi te alaturi…

Andreea Velescu