POT SI EU SA DIVORTEZ

Scris de andreea in CALATORIA ALTAR-DIVORT 14 Aug, 2009 | fara raspuns

Te apasa, te chinuie, ai insomnii, esti pe drumul cel mai “bun” care duce la depresie, la devalorizare de sine, la dezgust fata de propria persoana si…totusi…esti inca acolo.

Ce mai cauti acolo?

Poti pleca, dar ceva nu te lasa. Sunt parintii, e societatea, e copilul care nu poate trai fara un tata, esti tu care esti dependenta si nu poti trai fara o relatie, fara un partener care sa-ti dea confirmari, sa te valideze…

Asa incepe totul…asta e chinul ce ia nastere. Asta e ziua in care te trezesti si, de atunci, in fiecare dimineata, te vei trezi si te vei simti ca si cum ai fi asistat la un spectacol de magie si ai iesit afara, unde totul e cenusiu. Ai dormit si ai crezut ca ai evadat de acolo. Te-ai trezit si ai crezut ca ai evadat de acolo, ca te vei trezi singura dar…el e tot acolo, langa tine, in patul tau, in viata ta, in intimitatea ta, in cauza depresiei tale. El e vinovatul pentru toate. Din cauza lui tu esti nefericita, depresiva, goala pe dinauntru. Esti prea dezamagita de tot ce ai ca sa vezi ca iti poti cumpara singura biletul spre libertate, spre fericire, sau macar spre linistea aceea dupa care tanjesti de atata timp de cand te trezesti cu nervii la pamant in fiecare dimineata si asta, in conditiile in care ai reusit sa dormi in acea noapte in care te-ai aflat din nou langa el, cosmarul existentei tale.

Puterea e in mainile tale, decizia e doar a ta. Nu te mai baza pe el pentru a te elibera. Doar tu o poti face. S-ar putea ca el sa nu-si doreasca sa fie liber, sa nu vrea nimic, sa-i ofere o lumina speciala fiecare dimineata in care tu esti prima lui imagine de pe retina. Doar retina ta e cea poluata. Doar tu ai nevoie de curatenie. Doar viata ta are nevoie urgenta de o detoxifiere cat mai profunda si mai puternica. Poate el chiar nu are nevoie de curatenie. Se poate sa fii singura jumatate a cuplului care are probleme si, atunci, cine sa rezolve aceasta problema daca e doar a ta???

Curaj!

De ce trebuie sa-i lasi pe altii sa decida pentru tine?

De ce astepti sa te elibereze el?

Probabil te mai si lupti sa-l faci sa plece de langa tine si, in acest mod, vei fi si singura responsabila pentru destramarea relatiei. Nu mai conteaza ce a facut el. Faptele tale au fost cele care au pus capat relatiei.

Incep prin a-ti vorbi despre propria mea casnicie, cum ma simteam constransa sa supravietuiesc langa un om, langa care nu-mi mai gaseam linistea, nu ma regaseam, nu mai eram eu, ajunsesem sa am insomnii, cosmaruri. Cu cat am prelungit mai mult acest trai in doi, cu atat lucrurile au degenerat din rau, in mai rau, mereu aflandu-se pe panta descendenta. Nu se mai intampla nimic bun si, toata acea tensiune ce se afla in relatia noastra, a produs numai lucruri si intamplari negative. Nu am stiut cand sa spun stop, cand sa-mi revendic dreptul la liniste, daca nu la fericire. Eram atat de dezgustata de mine pentru ca ma aflam acolo si nu aveam curajul sa plec, incat nu mai credeam ca merit nimic bun. Ma simteam murdara, manjita de acea nefericire, responsabila pentru faptul ca el se comporta urat cu mine. Eram agresata din toate punctele de vedere, traiam o drama in fiecare zi si planuiam cum o sa-l fac pe el sa ma paraseasca, sa ne paraseasca, pe mine si copilul nostru care inca nu avea doi ani. Ma raportam mereu la el, uitasem ca viata mea nu o traiesc prin intermediul lui. De fiecare data cand ma simteam mai hotarata venea cate o parere externa:”Te-ai casatorit, ai un copil, ai ales acest drum? Acum pe aici mergi, pe aceasta carare. Buna, rea, stramta, sufocanta…O sa faci tu sa fie bine.”. Si iarasi imi puneam la indoiala propriul rationament, propriile dorinte, propriile trairi si nevoi. Ma alungam eu pe mine din calea mea, imi suprimam individualitatea si ramaneam prinsa in colivia aceea ruginita, plina de ghimpi si de mucegai care era casnicia mea. Ofeream copilului un exemplu de relatie nesanatoasa, il incarcam cu energia mea negativa si cu senzatia mea de sufocare.

Tii foarte mult la parerea celorlalti, ii iubesti si ii respecti si ai vrea sa aibe o parere pozitiva despre tine.

Iti scapa ceva: si ei tin la tine, te iubesc si vor sa te vada fericita.

Te cuprinde teama numai cand te gandesti la cate explicatii o sa trebuiasca sa dai parintilor tai, probabil si alor lui, prietenilor comuni, prietenelor tale, copilului sau copiilor, colegilor de la servici…mediului tau social pe ansamblu. Te ingrozeste doar gandul ca cineva ar putea sa-ti puna intrebari despre asta.

Vreau sa te educi sa fii asertiva. Asa cum ceilalti au dreptul sa intrebe, tu ai dreptul sa nu raspunzi. Nu esti obligata sa oferi raspunsuri daca nu esti pregatita, daca pentru tine e incomfortabil sa vorbesti despre esecul casniciei tale. Vei vorbi in momentul in care o sa ai ceva de spus, in momentul in care te simti pregatita sa spui ceva si atunci cand iti doresti acest lucru, cand stii ca poti sa-l faci fara a-ti petrece urmatoarele doua zile in casa, mancand inghetata, pizza si vizionand toate dramele de la televizor, dand iama in baxurile de servetele.

In tot acest timp in care tu alegi sa taci, sa nu-ti impartasesti experienta cu nimeni, nu uita totusi ca poate ai un copil, sau mai multi, si pe el/ei nu-i poti priva de o explicatie, si inca nu una sumara, ci una foarte in detaliu, in care sa le explici cum stau lucrurile, fara a arunca cu pietre in tatal lor si a-ti varsa frustrarile asupra lor, in care ii faci sa inteleaga ca ei nu au nici o implicare in destramarea relatiei voastre. Copiii se simt foarte usor vinovati de esecurile parintilor. Nu ai vrea ca, copilul tau sa creasca cu acest sentiment de vina al esecului vostru marital.

Esti om si tu ca si toti ceilalti. Probabil ca te-ai nascut, ca toti muritorii de altfel, cu nevoia de libertate. Iti doresti sa fii libera, sa nu-ti ingradeasca nimeni universul, actiunile, deciziile, sa nu trebuiasca sa dai nici o explicatie. Te simti matura si nu simti nevoia de a te justifica in fata tuturor cand iei cate o decizie.

Mai mult…se poate ca tocmai acest eveniment, pe care la vremea respectiva l-ai vazut minunat si l-ai asteptat cu sufletul la gura, sa fie cel care a stricat pentru tine relatia de cuplu. Acele “acte” care tu spui ca nu au nici o semnificatie in viata ta, sa fie cele care te-au facut sa te simti ingradita si sa alegi sa fugi, simtindu-te sufocata in caminul vostru. Poate ca ai nevoie de spatiu, un spatiu pe care simti ca el nu ti-l poate oferi si atunci alegi sa ti-l oferi singura. Nu ti-ai facut atatea calcule in momentul in care ai spus “da”, nu te-ai gandit ca traiul in doi e atat de dificil si ca tu, probabil, inca nu esti pregatita sa-i faci fata. Ma bucur pentru tine ca, totusi, ai decis sa te retragi in momentul in care ai simtit ca acest stil de viata nu-ti face bine, nu-ti este benefic si nu poti evolua langa el.

O relatie se desfasoara pe etape. Prima etapa este atractia, aceasta fiind pornirea voastra de a avea o relatie impreuna si, urmatoarea faza, in care nu toate cuplurile trec, este iubirea. Iubirea este atunci cand cei doi parteneri evolueaza, impreuna, in cadrul aceleiasi relatii, pe toate planurile: psihologic, spiritual, rational.

Daca nu simti ca evoluezi intr-o relatie, ba din contra…chiar te simti tras in jos, e timpul sa ai curajul si sa iesi de acolo.

Fa o lista cu toate componentele relatiei voastre si imparte-o in “pro” si “contra”. Vezi in ce parte inclina balanta si, daca ea inclina spre “contra”…nu mai sta pe ganduri si alege sa fii libera, sa lupti in voie pentru fericirea ta. Si tu, oricum ai fi -sotie rea, mama egoista, adulterina sau doar nefericita- ai dreptul la fericire!!!

Timpul tau este foarte pretios, la fel si energia ta asa ca…nu le risipi in van, nu amana momentele care iti stau in cap, iti bat la usa.

Doar tu poti decide pentru tine asa ca…da-i drumul!!! E timpul sa-ti satisfaci nevoile!

Te invit sa mi te alaturi…

Andreea Velescu